luni, 12 septembrie 2011

Tiramisu cu lamaie

TIRAMISU CU LAMAIE

My birthday cake ;)) .... care a fost delicios de... acrisor :)


Ingrediente blat-biscuit (pentru o singura foaie, eu am facut 3):

- 70 gr zahar;
- 2 oua;
- 40 gr faina;
- 20 gr amidon;
- ½ lamaie.


Ingrediente crema de lamaie: (nu stiu de ce in reteta originala lichidele erau cantarite tot in grame, dar in final mi-a fost mai usor sa le cantaresc :)) ):

- 80 gr suc de lamaie;
- 60 gr unt;
- 150 gr zahar;
- 3 galbenuse;
- 1 ou;
- 2 lamai;
- 10 gr gelatina;
- 250 gr mascarpone;
- 150 gr crema de branza;
- 250 ml frisca;
- 100 gr zahar pudra.


Ingrediente jeleu de lamaie:

- 200 gr apa;
- 130 gr zahar;
- 70 gr suc proaspat de lamaie;
- 30 gr coaja rasa de lamaie;
- 10 gr gelatina (in ultimul moment m-am hotarat sa pun doua pliculete de gelatina, adica 20 gr, ca sa fiu mai sigura :) ) .


Ingrediente sirop pt blat (aceasta era reteta originala, eu din lipsa de limoncello si timp, am mers pe varianta compotului de mandarine :) ... ne mai si adaptam :D ):

- 40 gr zahar;
- 40 gr apa;
- 40 ml lichior de lamaie (limoncello).


Mod de preparare
Blat-biscuit:




Se mixeaza ouale cu zaharul pana se topeste zaharul si se deschid la culoare.


Se adauga coaja de lamaie si se amesteca.


Se adauga amidonul si...


...faina, amestecandu-se usor pana ce se omogenizeaza compozitia.


Se toarna compozitia intr-o forma de tort acoperita cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit pentru aproximativ 15 minute la foc mediu (mai precis , cred :D, 180°C, cca 12 minute... la mine nu arata temperatura si a fost asa dupa ochi si teste :)))) ).


Crema de lamaie:

Se amesteca coaja de la cele doua lamai cu zaharul, sucul de lamaie si untul, si se pune pe foc pentru 2-3 minute.


Se adauga galbenusurile batute impreuna cu oul in compozitia de mai sus dupa ce am luat-o de pe foc.


Se amesteca bine si...


...se pune din nou pe foc pentru 2-3 minute.
Dupa ce am luat crema de pe foc adaugam gelatina inmuiata in prealabil in putina apa.
Amestecam bine dupa care...


...trecem crema prin sita pentru a indeparta coaja de lamaie si lasam sa se raceasca.


Mixam crema mascarpone cu crema de branza si cu zaharul pudra.



Adaugam compozitiei anterioare, care intre timp s-a racit putin.




Batem frisca si...


...o adaugam si pe ea...


Amestecam usor pana ce se omogenizeaza totul .




Jeleu de lamaie:

Apa cu zaharul si coaja de lamaie se fierb pe foc aproximativ 5 minute.



Dupa ce se ia de pe foc se adauga sucul de lamaie si gelatina inmuiata in apa in prealabil (dupa cum am mai spus eu am folosit 2 pliculete de gelatina in loc de unul ca sa fiu mai sigura, dar cred ca e ok si doar cu unul).
Se amesteca , dupa care se trece prin sita pentru a indeparta coaja de lamaie (la fel ca la crema).
Se lasa la racit, dar nu foarte mult, ca se transforma in jeleu inainte sa-l punem in tort :) .


Tapetam o forma de tort detasabil cu folie transparenta si....


...asezam primul blat, pe care in insiropam (cu ce ne place sau cu ce avem :D )...



Dupa care urmeaza un rand de crema si la congelator pentru 10 minute.
Nu e gata inca, numai ca nu mai am eu poze pentru exemplificarea straturilor :). Urmeaza asa: inca un blat insiropat bineinteles (chiar daca nu cu sirop de limoncello :P ), un strat mai subtire de crema fata de primul si iar la congelator pentru 10 minute. Apoi jeleul iar la rece, ultimul strat de crema, rece tot pentru 10 minute si in final ultima foaie insiropata si ea la randul ei si de data asta nu mai merge la congelator, ci la frigider ca sa nu cumva sa raceasca de tot :))... la urma urmei e tort, nu inghetata ;)).


Asa arata scos a doua zi din forma de tort.



Se decoreaza dupa preferinte.
Eu am ales fondant si ciocolata neagra topita.








Prima feliuta a fost a mea :)) ... si i-am facut repede poza :P.



P.S. Tortul merge foarte bine atunci cand v-ati saturat de prea multa ciocolata , dar inca mai vreti ceva dulce... blatul este dulce si pufos , crema dulce spre acrisoara, iar jeleul acrisor... o combinatie "deliciacrisoara" ;)).