sâmbătă, 14 mai 2011

Tort cu rulade

TORT CU RULADE


Ingrediente


Aluat fraged:

- 200 gr faina;

- 1 lingurita rasa praf de copt;

- 60 gr zahar;

- 1 pliculet zahar vanilat;

- 1 praf de sare;

- 1 ou;

- 125 g. unt rece.


Rulade cu gem x2 (ingrediente pentru o rulada):

- 3 oua;

- un praf de sare;

- 5 linguri apa fierbinte;

- 1 pliculet zahar vanilat;

- 100 gr zahar;

- 50 gr amidon;

- 1 lingurita rasa praf de copt;

- 200-250 gr gem de care doriti (eu am folosit gem de cirese si de fructe de padure amestecat cu putina dulceata de visine).


Crema:

- 450 ml lapte;

- 1 plic praf de budinca de vanilie;

- 50 gr zahar;

- 1 plic gelatina (10 gr);

- 100 ml frisca lichida;

- 200 gr mascarpone.


In plus:

- 150 gr gem de piersici sau caise;

- frisca si ciocolata pentru ornat.



Mod de preparare


Aluat fraged:



Se bate oul cu zaharul, zaharul vanilat si un praf de sare.


Se adauga untul taiat bucati...




... apoi faina si praful de copt cernute.




Se framanta aluatul rapid , se infasoara in folie transparenta si se da la frigider pentru minim 30 de minute.


Dupa ce l-ati scos de la frigider, intindeti aluatul pe forma de la tort in care veti asambla tortul.




Se coace pentru aproximativ 15 minute.


Rulade de pandispan:





Se separa ouale.


Albusurile se bat spuma cu sare si zahar.




Se mixeaza galbenusurile.




Se adauga galbenusurile si apa fierbinte in albusurile batute spuma si se amesteca usor.





Se amesteca separat amidonul cu praful de copt, se cern deasupra compozitiei de ou si se omogenizeaza.

Se tapeteaza o forma de copt(eu am folosit tava de la cuptor si nu stiu exact dimensiunile in cm). Se toarna compozitia in tava si se coace la foc mediu pentru aproximativ 15 min.


Cand este gata, se rastoarna pe o fata de masa mica (sau un prosop de bucatarie) presarata cu zahar. Se scoate imediat hartia.





Se unge cu gem.





Se ruleaza strans si se lasa sa se raceasca putin inainte de a o felia pentru asamblarea tortului.


Crema:






Budinca de vanilie se prepara conform instructiunilor de pe plic si se lasa sa se raceasca.

Gelatina se pune la inmuiat in putina apa rece.

Se prepara frisca si se amesteca cu mascarpone si budinca (numai cand aceasta s-a racit).

Gelatina se topeste pe bain-marie.

se ia 1-2 linguri din crema si se amesteca cu gelatina, dupa care aceasta se adauga in crema.





Asamblare:

Intr-o forma de tort detasabila tapetata cu folie transparent se aseaza blatul din aluat fraged. Se unge cu gem de piersici sau caise.




Se feliaza ruladele si se acopera suprafata tortului.




Se acopera cu crema.

Se lasa la frigider pentru aproximativ 4-5 ore, sau cel mai bine pana a doua zi.


Se scoate din forma si se aseaza pe un suport de tort


Se decoreaza dupa preferinte.

Eu am folosit iepurasi si oua de ciocolata, pe langa frisca si fulgi de ciocolata.

Un comentariu: