marți, 31 iulie 2012

Tort de portocale cu mousse de cafea

TORT DE PORTOCALE



CU MOUSSE DE CAFEA




Ingrediente
Pandispan de portocale:
- 1/2 pahar suc natural de portocale;
- 1/3 pahar ulei;
- 1 1/2 pahar zahar;
- aproximativ 2 pahare faina;
- 6 oua;
- 1 lingurita praf de copt;
- coaja rasa de la o portocala.

Mousse de cafea:- 3 oua;
- 100 gr. zahar;
- 250 ml lapte;
- 50 ml cafea concentrata;
- 10 gr gelatina;
- 200 ml frisca;
- 25 ml lichior de ciocolata (sau de cafea daca aveti).


Mod de preparare

Pandispan de portocale:



Separati galbenusurile de albusuri.



Amestecati galbenusurile cu uleiul, sucul si 1 pahar de zahar.




Adaugati faina amestecata cu praful de copt si omogenizati.




Albusurile se bat spuma cu jumatate pahar zahar si un praf de sare.





Apoi se adauga la compozitia de galbenusuri si se omogenizeaza, ametecand usor de jos in sus.








Se toarna compozitia intr-o forma de tort si se introduce la cuptor la foc mediu pentru aproximativ 50 de minute (eu am lasat la cuptor aproape o ora dar la un foc mai degraba mic decat mediu). Dupa ce am inchis focul, lasam blatul pentru tort sa se raceasca in cuptor cu usa acestuia intredeschisa.









Mousse de cafea:







Puneti gelatina in putina apa.



Amestecat ouale cu laptele, zaharul si cafeaua , dupa care le puneti pe bain-marie pana cand capata consistenta unei smantani.











Dupa ce luati compozitia de pe foc adaugati gelatina si amestecati. Dupa ce crema s-a racit adaugati frisca batuta, lichiorul, si omogenizati.




Se taie blatul in doua si se aseaza prima foaie intr-o forma de tort detasabila. Se insiropeaza si se pune (optional) un strat de gem de cirese. Se toarna mousse-ul de cafea si se aseaza ultima foaie de blat insiropata.











Se orneaza dupa preferinte. Eu nu am fost foarte inspirata, neavand la indemana foarte multa frisca cat sa "imbrac" un tort :). Am folosit glazura de ciocolata si crema de lamaie ... dar se putea mult mai bine :P .


























Sursa: Pandispan de portocale (cu mici modificari) - Revista Practic in bucatarie nr. 3/2011






marți, 28 februarie 2012

Fursecuri cu unt de arahide

FURSECURI CU UNT DE ARAHIDE


Dupa cum spuneam si in alta postare, nu imi place untul de arahide simplu. Si cum tot am achizitionat un borcan pentru reteta de aici, m-am gandit sa mai incerc si alte retete pana cand se termina untul de arahide... iar data viitoare ma voi gandi de doua ori inainte sa il mai cumpar, doar daca se cere pentru o retetea foarte importanta si buna ;)), precum este aceasta...

Ingrediente


- 225 gr unt (sau margarina, in cazul in care se doreste a fi o reteta de post, deoarece se poate transforma cu usurinta doar inlocuind acest ingredient);
- 2-3 linguri unt de arahide;
- 160 gr zahar pudra;
- 225 gr faina;
- arahide nesarate pentru decor.



Mod de preparare

Se mixeaza untul si cu untul de arahide (se uneste untul ;)), stiu, suna comic, nu-i asa?!)...


... se adauga zaharul pudra ...


... si faina.

Se omogenizeaza bine , iar compozitia rezultata se lasa la frigider pentru minim 10 minute (scria in reteta). Eu am lasat-o jumatate de ora.


Tapetam tava cu hartie de copt, in care asezam bile de marimea unei nuci formate din compozitie. Foarte important: acestea trebuie asezate pastrand o distanta destul de mare intre ele.


Cu varful degetelor se turtesc putin fursecurile si se aseaza alunele.


Le-am copt la foc mediu timp de 20-30 de minute. In principiu pana cand au inceput sa se rumeneasca putin.
Dupa ce s-au scos de la cuptor se lasa sa se raceasca in tava, deoarece se rup usor daca incercati sa le mutati cat sunt calde... vorbesc din propria experienta :)... graba strica treaba ;)).
De asemenea, eu am copt in doua tavi, deoarece nu mi-au incaput din prima toate, iar pana s-a terminat prima tura, compozitia ramasa am tinut-o la frigider.
Fursecurile sunt foarte bune, undeva intre fursecurile dulci si rontzi-rontzi (covrigei, alune etc.) :). Parca dupa o zi, doua s-au facut si mai bune , sau doar mi s-a parut?! In schimb, daca suntei mari amatori de dulce, ar merge mai bine cu ceva ciocolata topita deasupra ;)) .



*Sursa

luni, 23 ianuarie 2012

Briose cu visine

BRIOSE CU VISINE


Ingrediente:

- 100 gr zahar;
- 100 gr unt;
- 300 gr faina;
- 1 pliculet praf de copt;
- 2 oua;
- 150 ml lapte;
- 1 lgt esenta de vanilie;
- coaja rasa de la o portocala (si/sau lamaie);
- visine fara samburi (proaspete sau din compot);
- glazura de ciocolata si/sau zahar pudra pentru ornat.


Mod de preparare:

Inainte de a face aluatul, visinele, curatate de samburi, se lasa la scurs.

Untul se topeste impreuna cu zaharul...


...se bat cele doua oua si...


...se adauga peste untul topit...




...apoi se adauga si esenta de vanilie, coaja de portocala...



...si treptat, laptele.


Se ia de pe foc, dupa care se adauga faina treptat, care in prealabil a fost cernuta impreuna cu praful de copt si se omogenizeaza.


Se pregatesc formele pentru briose, si se adauga mai intai un strat de aluat, apoi visinele curatate de samburi si date prin faina, dupa care un ultim strat de aluat. In varf se poate decora cu o visina, mai multe sau niciuna.

Se introduc briosele la cuptor pentru aproximativ 30-35 de minute la foc mediu (in functie si de cuptor, verificati cu o scobitoare, inainte de a le scoate).

Dupa ce s-au racit se pot orna cu glazura de ciocolata sau se pot pudra cu zahar. Eu nu am facut niciuna, nici alta, din lipsa de timp, dar sunt foarte bune si simple :) .



Este o reteta simpla, iar rezultatul delicios ;)).


Sursa: Revista "Practic in bucatarie"

marți, 3 ianuarie 2012

Prajitura Milch Schnitte

PRAJITURA MILCH SCHNITTE

Ingrediente:

Blat:

- 4 oua;
- 120 gr zahar;
- 100 gr faina;
- 15 gr cacao;
- un praf de sare.

Crema de lapte:

- 200 ml frisca;
- 175 gr lapte condensat;
- 100 ml lapte;
- 6 gr gelatina;
- 1 lingura - doua de miere;
- 1 lingurita esenta de vanilie.

Mod de preparare lapte condensat:

In caz ca nu gasiti laptele condensat il puteti prepara acasa dupa urmatoarea reteta foarte simpla:

- 75 ml apa fierbinte;
- 60 gr unt;
- 40 gr zahar;
- 60 gr miere;
- 110 gr lapte praf (laptele praf trebuie sa fie proaspat);
- 1 lingurita esenta de vanilie.

Se bate untul cu zaharul, se adauga apa, mierea, esenta de vanilie, laptele praf si se omogenizeaza. Nu va faceti griji dupa ce adaugati apa fierbinte in crema de unt, amestecul isi va reveni dupa ce adaugati laptele praf, cu conditia ca acesta sa fie, cum spuneam si mai sus, proaspat.
Din aceste ingrediente iese aproximativ 250 gr lapte condensat.





Mod de preparare foi:



Galbenusurile se bat cu zaharul (din care se mai pastreaza aproximativ 2 linguri pentru albusuri).


Dupa ce s-a topit zaharul, iar galbenusurile s-au deschis la culoare, se adauga cacao impreuna cu faina, care au fost cernute in prealabil. Le puteti amesteca inainte de a le adauga in crema de galbenusuri pentru a fi mai usor.


Batem albusurile spuma cu un praf de sare. Dupa ce sunt spuma adaugam si cele 2 linguri de zahar ramase si continuam sa batem pana cand se dizolva zaharul.


Adaugam si albusurile in crema si amestecam usor pana se omogenizeaza.




Impartim compozitia in doua si coacem, pe rand, 2 foi, in tava tapetata cu hartie de copt, la foc mediu timp de aproximativ 10 min.




Mod de preparare crema:

Punem gelatina la inmuiat in apa rece. Eu am folosit foi , dar se poate folosi si gelatina praf.


Laptele condensat se amesteca cu 50 ml lapte.


Batem frisca...


... dupa care adaugam in ea crema de lapte , mierea si esenta de vanilie.


Gelatina se topeste in 50 ml lapte cald, conform intructiunilor de pe plic, dupa care se adauga in crema si se omogenizeaza.


Crema se toarna intre cele doua foi, intr-o forma de tort cu pereti detasabili, si se lasa la frigider pentru cateva ore.
Se poate orna cu ciocolata topita si onramente colorate sau se poate lasa simpla.




Sursa: http://savalaura.blogspot.com/2009/05/milch-schnitte.html